• HOME
  • EDITORIAL
  • CHESTIA
  • FOCUS
  • POVESTEA
  • BANCURI
  • CARICATURI
  • CONTACT

TURMY HEBDO

~ Revista umoristica

TURMY  HEBDO

Arhive categorie: pamflet

Patriarhul Daniel a canonizat un pokemon la Putna

15 Luni mai 2017

Posted by Turmy Hebdo in pamflet

≈ Un comentariu

Etichete

calugari, canonizare, manastire, manastirea putna, patriarh daniel, pokemon, pokemon go, putna, sfantul iacob

canonizaare pokemon

   Mare sărbătoare la Mănăstirea Putna, unde patriarhul Daniel l-a canonizat pe pokemonul Iacob. Acesta a fost descoperit de un grup de copii ce jucau Pokemon Go lângă mormântul lui Ștefan cel Mare. Copiii intenționau să-l vâneze, dar pokemonul Iacob le-a spus: „N-aveți credință !”

   Atunci copiii le-au spus straețului și călugărilor despre marea minune, iar aceștia au hotărât că pokemonul trebuie neapărat beatificat. Ba, chiar au scris și o istorie despre pokemonul Iacob și minunile sale.

   Astfel, sfântul Iacob Pokemonul s-a născut pe 20 ianuarie 1719 într-o famile dreptcredincioasă de pokemoni din Bucovina. Crescând în duhul adevăratei evlavii, la numai 12 ani a întrat în grupul pokemonilor din jocul Pokemon Go. Desăvârșirea sa duhovniceasca s-a realizat în jurul Mănăstirii Putna și a Sihăstriei Putna, dascăl spiritual fiindu-i mitropolitul Antonie al Moldovei.

   Văzând călugării pe acest tânăr pokemon ce înțelepciune și viață aleasă avea, l-au rânduit a fi hirotonisit preot la numai 17 ani, apoi a fost înanitat în funcția de pokemon-episcop la Mănăstirea Putna.

   Sfântul Pokemon Iacob s-a îndurerat pentru neștiința de carte a credincioșilor săi, de aceea a înființat școli și cluburi internet cafe, unde enoriașii au putut deprinde a citi și juca Pokemon Go.

   Petrecând ultima parte a vieții la mănăstirea sa de metanie, sfântul pokemon Iacob a continuat actele de ctitorie începute în perioada cât a fost pokemon în scaun, devenind astfel al doilea mare ctitor al Putnei, înzestrând-o duhovnicește și material.

*

   Sute de credincioși au venit încă de sâmbătă să-l întâmpine pe patriarhul Daniel care a oficiat slujba de canonizare a sfântului pokemon Iacob. Propunerile de canonizare au venit din partea Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților și au purtat avizul Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.

Marco Venturiano

Partajează asta:

  • Tweet
  • Mai mult
  • Email
  • Listare
  • Partajare pe Tumblr
  • Pocket
  • Telegram
  • WhatsApp

Apreciază:

Apreciere Încarc...

Tradiții culturale luxemburgheze: junkerizarea chelului

13 Sâmbătă mai 2017

Posted by Turmy Hebdo in pamflet

≈ Scrie un comentariu

Etichete

adrian nastase, basescu, ccultura, chel, comisia europeana, dragnea, jean claude junker, luxemburg, parlament, puparea chelului, romania, schengen, tariceanu, traditii

JUNKER PUPA BASE 1

   Schimb cultural în Parlament cu președintele Comisiei Europene, Jean Claude Junker, care le-a împărtășit parlamentarilor români multe din obiceiurile și tradițiile culturale luxemburgheze.

   Cum a intrat în clădirea Parlamentului, Jean Claude Junker l-a lovit cu pumnul pe Tăriceanu, președintele Senatului, și i-a tras o palmă peste obraz lui Dragnea. D-l Junker a precizat că aceste forme de salut sunt reprezentative pentru Ducatul Luxemburgului, iar România trebuie musai să le adopte numaidecât, dacă vrea să intre în spațiul Schengen.

   Junker a continuat apoi cu un obicei deosebit: puparea chelului. In acest scop, l-a ales pe Băsescu pentru a exemplifica pe viu obiceiul. L-a strâns în brațe de mai mai să-i rupă oasele, de-i ieșiseră ochii din orbite Băseului ca cepele, apoi l-a pupat lung și galeș pe chelie. Junker a declarat:

   „Acum puteți spune că președintele Comisiei Europene a pupat și el un cur, căci ceea ce poarta Băsescu pe umeri numai cap nu se numește !”

   Schimbul cultural a continuat cu Adrian Năstase, de care Junker și-a frecat nasul. Acesta este un obicei pe care Luxemburgul l-a moștenit din Africa, unde un celebru duce luxemburghez avea o moșie și toți baștinașii salutau frecându-și nasurile.

   Apoi, d-l Junker a luat cuvâtul de la tribuna Parlamentului și a declarat:

   „Romania își merită soarta, căci a primit cu bucurie tradițiile culturale luxemburgheze. In ce privește Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV), cel cu care vă urechem zilnic de la Bruxelles, eliminarea lui depinde de cât de mult România își va freca nasul de clanțele comisarilor europeni și de câte cururi va pupa prin Parlamentul European, așa cum l-am pupat eu astăzi pe-al lui Băsescu !”

Mitica Dandanche

 

Partajează asta:

  • Tweet
  • Mai mult
  • Email
  • Listare
  • Partajare pe Tumblr
  • Pocket
  • Telegram
  • WhatsApp

Apreciază:

Apreciere Încarc...

Love story: Macron și baba

11 Joi mai 2017

Posted by Turmy Hebdo in pamflet

≈ 6 comentarii

Etichete

baba, love story, macron, seminte prajite

1

   Povestea începe încă de pe vremea când Macron se juca cu lopățica în nisip pe plajă. Era o zi torida și Macron se odihnea sub umbreluță. Parcă ar face o baie… In acel moment se auzi o voce stridentă de femeie:

– Semințe ! Albe, negre, bune, prăjite ! Ia semințe, neamule !

   Macron nu mai văzuse niciodată o sămanță prăjită, așa că – din curiozitate – cumpără un borcan de ele și începu să spargă.

– Bune semințe faci, babo ! spuse Macron, satisfăcut.

– Ehe, copile, zise baba, Brigitte face întotdeauna semințe bune.

– Intr-o zi am să-ti plantez o sămânță, spuse Macron cu subînțeles.

   Timpul a trecut și Macron a crescut. Nu se mai juca cu lopațica în nisip, însă continua să spargă semințe zilnic. Intr-o zi s-a dus la teatru să vada piesa  „Romeo și Julieta”. Cortina se ridică și o voce spuse:

– Semințe proaspete ! Bune, albe, negre, prăjite !

Era Brigitte !

   Macron, ca săgetat, s-a apropiat de scenă și-a cumparat un sac de ele. Apoi, a cerut-o de soție. Brigitte i-a spus c-ar accepta bucuroasă, da’ mai are șapte puradei acasă și familia ei, din neamul arienilor blonzi cu ochi albaștri, nu va accepta niciodată să se mărite cu-n pârlit de untermensch francez, ca Macron.

   Atunci, Macron a rapit-o și-a dus-o la Paris, unde a devenit președinte al Franței. Și-au trăit fericiți până la adânci bătrâneți, spărgând toată ziulica semințe prăjite, pe care Brigitte se pricepea atât de bine să le gătească.

Adriana Moldovan

 

 

Partajează asta:

  • Tweet
  • Mai mult
  • Email
  • Listare
  • Partajare pe Tumblr
  • Pocket
  • Telegram
  • WhatsApp

Apreciază:

Apreciere Încarc...

Circ solemn în Parlament

09 Marți mai 2017

Posted by Turmy Hebdo in pamflet

≈ Scrie un comentariu

Etichete

Bacalbasa, circ, curcan, maimute, parlament, rozete, sedinta solemna

circ in parlament

   Ședință solemnă în Parlament cu ocazia Zilei Europei. La microfon parlamentarul PSD Bacalbașa. Cu un aer sobru, Bacalbașa spune despre o colega din Parlament că „dacă mai dă cu labele, riscă să facă fractură”. Aceasta era o acuzație nefondată și complet gratuită, căci colega parlamentară nu dădea deloc cu labele, ci sărea cu picioarele pe pupitrul din banca sa. D-l Bacalbașa ar trebui sa fie mai atent la membrele parlamentarilor, căci la maimuțe membrele anterioare seamănă mult cu cele posterioare.

   Nu doar maimuțe asistau în Parlament la ședinta solemna, ci și diverse orătanii de curte. D-l Bacalbșa chiar a identificat una, în persoana președintelui PNL, Raluca Curcan. Suntem de părere că d-l Bacalbașa a exagerat un pic, căci d-na Curcan n-a scos nici măcar un singur glu-glu. De fapt, ea nu spune niciodata nimic… doar sta pe ouă și clocește. Așa ca d-l Bacalbașa trebuia să-i spună curcă d-nei Curcan.

   Ședința solemnă a continuat cu discursul parlamentarului PMP Corneliu Bichineț, care l-a invitat pe Bacalbașa în județul Vaslui ca să-i „strice rozeta”. Bichieț a verificat personal rozeta d-lui Bacalbașa și-a constatat că, fiind integră, are nevoie de o reparație în Vaslui.

   Când a auzit că e vorba de spart rozete, d-l Nicușor Dan de la USR și-a scos repede parlamentarii din sală și-a fugit în Vaslui. Asta nu înainte de a încerca din răsputeri să-l trezească din somn pe colegul lor din USR, Mihai Goțiu, care, ca de obicei, dormea dus…  Cum n-au reușit nicicum, l-au lăsat în continuare să asiste la ședința solemna.

   In continuare, d-l Bacalbașa i-a dat replica lui Bichineț: „Colegul meu de la Vaslui – tot Vasluiul: violuri și discursuri bune în Parlament oferă Vasluiul ! Eu sunt facțiunea care nu-și ține gura din Parlamentul român. Eu unul n-o să mă las speriat de amenințările distilate ale doamnei Curcan”.

   Din Vaslui, Nicușor Dan a declarat solemn:

   „Am decis cu toții să ne reparăm rozetele în Vaslui, pentru a protesta astfel împotriva nivelului suburban la care a ajuns discursul în Parlament. Am constatat personal, vârându-mi nasul în rozeta d-lui Bacalbașa, că aceasta era stricată. Atunci, ce-a căutat d-l Bacalbașa în Vaslui ? Credem că protestul nostru o sa ajute la repararea tuturor rozetelor din Parlament”.

Marco Venturino

 

Partajează asta:

  • Tweet
  • Mai mult
  • Email
  • Listare
  • Partajare pe Tumblr
  • Pocket
  • Telegram
  • WhatsApp

Apreciază:

Apreciere Încarc...

Teleenciclopedia: gândacul polițist de Teleorman

07 Duminică mai 2017

Posted by Turmy Hebdo in pamflet

≈ Scrie un comentariu

Etichete

gandac, insecta, politist, sectie de politie, Teleorman

gandac politist

   Gândacul polițist de Teleorman este o insectă din ordinul tablagiilor, care trăiește prin secțiile de poliție din Teleorman, hrănindu-se în special cu rapoarte, plângeri și sesizări, pe care le citește mai întâi din scoarță în scoarță și le avizează favorabil sau nefavorabil, funcție de natura lor. Preferă secțiile de poliție cu activitate sporadică, unde este activ zi și noapte.

   Masculul este de culoare brun-castaniu, iar elementul caracteristic este reprezentat de gradele de pe umeri, care îi atârnă pleașcă. Unele specii poartă chiar și caschetă, mai ales în perioada când se fac avansări. Femela este brun-negricioasă și se remarcă prin gura mare, acoperită toată cu ruj.

   Gândacii adulți au o perioadă foarte activă în luna mai, când circulă pe birourile secțiilor de poliție, urcându-se pe aparatura birotică. După aproape o luna de zile de zbenguială, adulții se împerechează. La 10 zile de la acuplare femela depune ouă prin diverse dosare, aflate de obicei în locuri retrase și întunecoase, cum ar fi, de pildă, arhiva.

   Gândacul polițist de Teleorman este un daunător tipic al dosarelor în lucru. Pagubele sunt mai mult calitative, prin deprecierea și murdarirea lor cu dejecții salivare. Dosarele atacate de gândacul polițist de Teleorman au un miros neplăcut și nu mai pot fi instrumentate mai departe. Ele trebuie aruncate. Daunele sunt și indirecte, fiind o insectă neplacută numai și prin simpla sa prezență în secția de poliție.

   Gândacii polițisti de Teleorman adăpostesc multe specii de bacterii patogene. Ei dobândesc aceste organisme din cauza igienei precare și obiceiurilor lor de hrănire – mănâncă aproape orice tip de rahat.

   Oamenii obișnuiți pot deveni ușor alergici la gândacul polițist de Teleorman, în special prin expunerea prelungită la el.

   In ce privește mijloacele de combatere a acestor dăunători, se recomandă mai ales masuri de igienă, cum ar fi: evitarea secțiilor de poliție, tratarea secțiilor de poliție cu polițistocide și apoi astuparea și ferecarea căilor de acces în aceste secții. De asemenea, se recomandă împraștierea de polițistocide în locurile frecventate de gândacii polițiști de Teleorman.

   In combaterea chimică se recomandă mai ales folosirea momelilor bahice: bere, vin, vodcă si țuică de prună de două ori întoarsă care se așează în locurile invadate de acești gândaci polițisti de Teleorman.

Sperietoarea de Ciori

 

Partajează asta:

  • Tweet
  • Mai mult
  • Email
  • Listare
  • Partajare pe Tumblr
  • Pocket
  • Telegram
  • WhatsApp

Apreciază:

Apreciere Încarc...

Bătălia de la Eurovision. Alex Florea a căzut de pe tun și e rănit

04 Joi mai 2017

Posted by Turmy Hebdo in pamflet

≈ 2 comentarii

Etichete

accident, alex Florea, concurenti, eurovision, rana, romania, tun

alex florea eurovision 11.jpg

   In marea luptă ce se dă pe scena Eurovisionului de la Kiev s-a consumat deja prima bătălie, în care reprezentatul României, Alex Florea, a căzut de pe tunul instalat pe scenă, tun ce face parte din decorul și arsenalul de show al delegației României la această competiție.

   Alex Florea (25 de ani), reprezentantul României cu piesa „Yodel it !”, împreună cu solista Ilinca Băcila (18 ani) sunt la prima lor participare la Eurovision, piesa fiind bine cotată în topurile alcătuite pentru acest concurs.

   Martorii oculari la accidentul lui Alex povestesc că acesta a vrut să se urce pe tun, în timp ce „yodeliza”, însă s-a speriat și el de falsurile pe care le trăgea, sau mai degrabă tunul s-a speriat – încă nu e sigur -, și-a alunecat de pe afetul tunului, rănindu-se la mână și având nevoie de îngrijiri medicale la spitalul din apropiere. 

   Cel mai mult de suferit a avut însă bietul tun, Alex distrugându-i afetul în cădere. Acesta n-a mai putut fi dres la fața locului, așa că a fost trimis în țară, la studiourile TVR pentru reparații.

   In caz ca tunul nu va putea fi reparat până la începutul competiței, ce se desfășoară între 9 – 13 mai la Kiev, Ucraina, se va folosi un cal alb, pe care Alex va trebui sa-l călărească în timpul reprezentației. Intre timp, Alex ia lecții de călărit de la partenera sa, Ilinca Băcilă, cu care se antrenează de zor.

   Unii martori la incident sunt de părere ca tunul ar fi fost sabotat de niște concurenți invidioși pe show-ul delegației României, așa că ar fi băgat bețe în roțile tunului chiar în timp ce Alex  „yodeliza”… 

   Nu este deloc exclusă această ipoteză, foarte probabil că reprezentanții Rusiei să fi făcut această treabă, crezând că ucrainienii se pregătesc de război cu ei pentru Crimeea și Donbas.

   Oricare ar fi fost natura incidentului, reprezentanții României sunt hotărâți să aducă un tun adevărat, din oțel masiv – să nu se mai strice – , și cu detectoare de rachete pentru preîntâmpinarea viitoarelor acte de sabotaj. De altfel, membrii delegației României spun că în timpul spectacolului din tun se vor trage salve adevărate, spectatorii fiind rugați să-și aducă căști antifonate și să se ghemuiască sub scaune.

   Astfel, se speră ca show-ul României sa fie unul grandios, astfel încat să-i batem pe toți ceilalți concurenți la capitolul spectacol, că de la yodelizare nu se așteaptă nimeni la mare lucru. Așa, dacă tot nu știm să cântăm, barem să tragem cu tunu-n ei !

Ramona Moroiu

Partajează asta:

  • Tweet
  • Mai mult
  • Email
  • Listare
  • Partajare pe Tumblr
  • Pocket
  • Telegram
  • WhatsApp

Apreciază:

Apreciere Încarc...

Vechea dileală: lupul Ghiță, capra Udrea și marinarul varză

02 Marți mai 2017

Posted by Turmy Hebdo in pamflet

≈ Scrie un comentariu

Etichete

basescu, binom, capra, contracte, coruptie, Dan Andronic, DNA, fraudulos, Ghita, lup, lupul capra si varza, serbia, sistem, SRI, stapan, taran, udrea, varza

lup-capra-base-varza

   Cică un țăran avea o capră, o varză și un lup pe care trebuia să-i treacă peste o punte îngustă. Cum nu putea trece decât câte unul deodată, a dus întâi capra – lăsand lupul cu varza, apoi  a dus lupul și s-a întors înapoi cu capra, a dus varza și, la urmă, capra rămasă singură.

   Ce ne spune aceasta ghicitoare populară ?

   Că, dacă ești stăpânul sistemului, format din binomul SRI – DNA, nu e suficient să stăpânești lucrurile, trebuie să fii atent și la modul cum o faci. Țăranul, reprezentat aici de  Binom, stăpânul României, n-a ținut cont de această învățătură populară și acum oamenii săi de nădejde se sfâșâie între ei, nu doar pentru bani și putere, ci pentru supraviețuire. Adică pentru a nu ajunge la închisoare…

   Lupul Ghiță a trecut puntea în Serbia și nu se știe cât va mai dura până va fi adus înapoi – dacă va mai fi adus vreodată. Despre afacerile sale bănoase din contracte privilegiate cu SRI, contra excursii scumpe în Insulele Seychelles, de zeci de milioane de euro, a vorbit Dan Andronic în rechizitoriul său, intitulat „Noi suntem statul”.

   Ne întrebăm cât de interesat e țăranul, adică Binomul, de aducerea lupului Ghiță în țară. Căci, de se va întoarce, pentru a scăpa cât mai ieftin din beleaua în care se află, pe mulți va popi !

   Capra. Cât a fost marinarul în floare la timona României, Elena Udrea a stat capră în toate pozițiile; inclusiv în cea de ministru al Turismului. Țeapa cu  „Gala Bute” fiind una dintre cele mai nesemnificative pe care Capra a tras-o statului. Acum, după condamnarea sa în primă instnță, Capra se plimbă la mare în țoale de zeci mii de euro, sfidând – la concurență cu cei mai vestiți cocalari din țară – omul simplu care merge și el de 1 Mai la mare.

   Băse e varză ! Din toate punctele de vedere, sistemul lovindu-l crunt: fratele în pușcărie, celelalte rude cercetate și ele penal. Apoi, influența lui politică e zero, căci partidulețul său de buzunar nici nu contează în Parlament, PMP fiind a cincea roată la căruța dreptei.

   Denunțul lui Dan Andronic – fostul om de maximă încredere al lui Băse – despre implicarea Binomului, prin SRI-ul lui Coldea și DNA-ul lui Kövesi, în alegerile prezidențiale din 2009 în folosul lui Băsescu – adică în măsluirea alegerilor, ca s-o spunem pe aia dreaptă – și corupția din SRI, prin atribuirea frauduloasă de contracte către firmele lui Ghiță, are potențialul unei adevărate bombe nucleare, care s-a amorsat deja și este pe cale să detoneze. Rămâne de văzut dacă va exploda odată cu întoarcerea lupului Ghiță pe îngusta punte ce vine din Serbia.

Marco Venturiano

 

Partajează asta:

  • Tweet
  • Mai mult
  • Email
  • Listare
  • Partajare pe Tumblr
  • Pocket
  • Telegram
  • WhatsApp

Apreciază:

Apreciere Încarc...

După mutarea steagului Marii Britanii, Iohannis vrea să lărgească și Canalul Mânecii

30 Duminică apr. 2017

Posted by Turmy Hebdo in pamflet

≈ Scrie un comentariu

Etichete

al doilea razboi mondial, brexit, canal, Canalul Manecii, Europa, Franta, Germania, Iohannis, largire, marea britanie, presedinte, stag, UE

brexit

  Gest incredibil al președintelui Iohannis la conferința de presă pe care a ținut-o cu ocazia summit-ului dedicat Brexit-ului. In timp ce vorbea, Iohannis a îndepărtat steagul Marii Britanii de lângă cel al UE, fapt ce a provocat indignarea internauților britanici care au calificat gestul președintelui României drept  „meschin” și s-au întrebat „cine e acest presedinteraș care ne azvârle afară din UE chiar înaintea Brexit-ului ?”

  Drapelul britanic stătea în mod ironic chiar lângă cel al Uniunii Europene, fiind foarte bine vizibil în timpul declarațiilor de presă pe care le-au dat liderii europeni.

  Iohannis s-a declarat nerăbdător ca Marea Britanie să părăsească cât mai grabnic Uniunea, căci o insulă – așa cum e cea britanică – e greu de integrat în continent și, s-o spunem pe aia dreaprtă, Marea Britanie băga strâmbe la puterea hegemonică pe care o deține Germania, patria de suflet a președintelui României, în Uniunea Europeana.

  Pe de altă parte, aviația engleză a bombardat sistematic Germania în timpul celui de-al doilea război mondial, unul dintre aceste bombardamente ducând la distrugerea completă a orașului german Dresda. „Cum să stai la aceeași masă cu exterminatorii ? „, s-a întrebat președintele Iohannis.

  Având în vedere acestea, englezii pot să stea acasă în insula mamii lor; n-au ce căuta într-o Europă a Germaniei. In aceeași ordine de idei, Klaus Iohannis s-a pronunțat pentru lărgirea Canalului Mânecii, care desparte insula britanică de continent, pentru a sublinia o data-n plus și a accentua Brexit-ul. In acest scop, Iohannis a precizat că România deține o bună experiența în construcția de canale, Canalul Dunăre – Marea Neagră a lui Nea Nicu fiind un exemplu concludent, experiență ce si-ar pun-o cu dragă inimă  la dispoziția Uniunii pentru lărgirea Canalului Mânecii. Și, în acest fel, șomerii Europei și milioanele de emigranți musulmani ar avea de lucru ani buni, lărgirea Canalui Mânecii ducând la reducerea considerabila a șomajului și impulsionând puternic creșterea economica.

  Lărgirea aceasta a canalului ar putea continua, emigrantii putând săpa jumătate din Franța, întreaga Belgie și Olandă și o parte bună din Danemarca. Ce frumoasă hartă ar avea atunci Europa ! Și ce frumoase plimbări cu vaporașul ar face europenii, rămași în Uniune, pe canal !

  In ce privește Franța, președintele Iohannis s-a pronunțat pentru scoaterea și acestei țari din UE, căci n-a vrut să primească destui emigranți musulmani din Germania și, să nu uităm, în al doilea război mondial a luptat împotriva Germaniei, nedorind sa lucreze împreuna cu Hitler pentru o Europă unită sub hegemonie germană.

  Continuând pe aceeași linie, Iohannis a cerut construirea unui al doilea canal, care să despartă Franța de restul Europei, căci în Europa germana trebuie sa fie doar președinți nemți, urmând exemplul României.

  Totuși, pentru a nu speria lumea că el, președintele neamț al României, doar dă afară țari din Europa, Iohannis a pus steagul Rusiei lânga cel al UE, căci oricum această țara este sub influiența economică a Germaniei și cui nu-i place e liber să plece, asemeni Marii Britanii, din Europa germană.

Cetateanul Turmentat,
apropritar și nembru Turmy Hebdo

Partajează asta:

  • Tweet
  • Mai mult
  • Email
  • Listare
  • Partajare pe Tumblr
  • Pocket
  • Telegram
  • WhatsApp

Apreciază:

Apreciere Încarc...

Ciobanii din Togo și distrugătorul rusesc

28 Vineri apr. 2017

Posted by Turmy Hebdo in pamflet

≈ Scrie un comentariu

Etichete

Africa, ciobani, distrugator, lei, oi, rusi, Togo, transhumanta, vapor, vas

oi vs vas

  Mai mulți ciobani din Togo, țara aflată în Africa ecuatorială, au venit în transhumanță în România, unde au iernat cu oile pe câmpiile înzăpezite ale Bărăganului. De mulți ani bacii togolezi obișnuiesc să vină iarna pe plaiurile mioritice, căci la ei vara e deosebit de caldă, iar iarna numa’ plouă încontinuu, că ajung bietele oi să sufere de friguri de baltă… 

  După ce-au petrecut iarna pe aici, ciobanii togolezi și-au îmbarcat oile pe un vapor și-au plecat spre Africa lor; numai că – casul rău și piaza rea !-, în apropiere de Bosfor și Dardanele, un distrugător rusesc înarmat pâna-n dinți le bara calea, somându-i să se predea,  cică au oi de contrabandă cu care pleacă Sebastian Ghiță, ca Haissam…

  Ce s-au mai necăjit bacii togolezi !… Insă unul dintre ei, mai curajos din fire, pe nume Negrilă Bunga-Bunga, care făcuse atletism de mic copil, precum și un curs de alergat cu leu în spate în Kenya, le-a spus celorlalți ciobănei să nu se predea și să lupte.  

  Zis și făcut. Dupa ce-au aruncat câteva salve de banane asupra impertinentului distrugător rusesc, că aveau o stivă de ele adusă tocmai din Togo-ul lor, și care numa’ bine le-o ajuns toată iarna, iar astea deja dădusera să se altereze, au declanșat urgia: au dat drumul la oi care, anxioase și nevrotice, căci sufereau de rău de mare, s-au năpustit furioase asupra vasului rusesc, pe care l-au păscut, rupândul în două.

  Cand a vazut aceasta căpitanul rus, a scos dopurile de la butoaiele cu vodkă și-a scufundat intenționat vasul.

  Aceată zi, a victoriei oilor togoleze asupra marinei ruse, a fost declarată sărbătoare națională in Togo, nimeni neavând voie să muncească sau sa facă orice altceva, nici măcar să miște un deget sau barem o ureche, ca altfel îi așteaptă pedeapsa neîndurătoare a vrajitorilor de trib, care-i pun să alerge cu lei pe urme.

  Se zvonește că Putin ar fi foc și pară pe ciobanii togolezi, pregătind o expediție cu rachete de croazieră rusești asupra statului Togo. Băștinașii spun însă ca nu se tem de rachete, că-s obișnuiți cu fuga… 

  Vă vom ține la curent cu desfășurarea ostilităților între ciobanii togolezi și Rusia, conflict ce are loc în Marea Neagră, Marea Mediterană, Oceanul Atlantic și pădurile ecuatoriale africane.

Gheorghe Radu Ciobanu,
baci la stâna Turmy Hebdo

 

 

Partajează asta:

  • Tweet
  • Mai mult
  • Email
  • Listare
  • Partajare pe Tumblr
  • Pocket
  • Telegram
  • WhatsApp

Apreciază:

Apreciere Încarc...

Sclavi pe plantație. Viața fericită a românilor din Sicilia

26 Miercuri apr. 2017

Posted by Turmy Hebdo in pamflet

≈ 4 comentarii

Etichete

fericire, insula, lupara, mafia, munca, omerta, paradis, perversiuni sexuale, plantatie, primavara, romani, sclavi, sicilia, sultani, viata, viol

sclavi

Mulți români au plecat la lucru în Sicilia, în special în agricultură, atrași de salariul așa-zis mare și condițiile de muncă și viață așa-zis idilice.

Sicilia este o mare insulă în sudul cizmei italiene, iar ceea ce-o caracterizează cu prisosință și-o reprezintă este… Mafia ! Sicilia este leagănul și terenul propice de manifestare a acestei organizații cu origini medievale care încă stăpânește, cu mâinile ei hulpave și neindurătoare, insula.

Fie ca îți cumperi o pâine sau orice alt produs, o casă sau un apartament, ori debarasezi gunoiul menajer, în spatele acestor activități este Mafia, iar profiturile ei curg gârlă. Sigurele legi care domnesc cu adevarat în insulă sunt Omerta, legea tăcerii, și Lupara, o pușcă care ucide fără greș.

In acest mediu au venit românii.

Plantații și sere nesfârșite acoperă pământul arid al Siciliei, iar clima este o veșnica primăvară. Printre sere, în barăci insalubre și înghesuite își duc traiul fericit de zi cu zi românii veniți la muncă. Marea majoritate lucrează la negru, iar eventulele plângeri împotriva abuzurilor patronilor înseamnă pierderea locului de munca. Sărăcia… foamea… 

Astfel, nu este de mirare că acești romani nenorociți de soartă acceptă orice fel de condiții de cazare, masă, transport sau salariu. Viață idilica pe plantație…

Munca istovitoare de dimineața și până se întunecă, condiții promiscue de cazare în barăci, prin acoperișul cărora se scurge ploaia și suflă vântul, mizerie datorată lipsei grupurilor sanitare etc., face din viața muncitorilor pe plantațiile siciliene un paradis mult visat.

Și ca și cum fericirea de până acum n-ar fi fost suficientă, noaptea femeile sunt violate și supuse la cele mai înfiorătoare perversiuni sexuale. Muncitoare și sclave sexuale în același timp. Având mii de muncitoare, aceste sere și plantatii depașesc cu mult, ca număr, haremurile sultanilor din 1 001 de nopți. Mafioții sicilieni, adevarații sultani ai secolului XXI și ai Uniunii Europene.

Plantații nesfârșite.

Dimineața, șiruri indiene de de femei se îndreaptă spre serele în care căldura are fierbințeala deșertului. Imagiene demnă de Gulagul stalinist…  Noaptea, femeile și-au petrecut-o satisfăcând cele mai aberante pofte perverse ale șefilor lor mafioți. Acum, fie c-au dormit, fie nu, intră la muncă până se întunecă. N-au voie să facă pauze, iar dacă sunt fumătoare trebuie să lucreze fumând.

Ce frumoasă viață idilică pe plantațiile Mafiei siciliene au romanii plecați la muncă… 

Grăbiți-va și dvs. să mergeți la muncă pe plantațiile siciliene, căci veți câștiga mult… cam cât câștigați și în România. N-are importanță că sunteți inginer, profesor, medic sau simplu muncitor, plantațiile fericite din Sicilia vă așteaptă cu drag să câștigați un purcoi de bani și să duceți o viață ca-n paradis într-o eternă primăvară… 

Sperietoarea de Ciori,
reporter special sub acoperire la Turmy Hebdo

 

 

Partajează asta:

  • Tweet
  • Mai mult
  • Email
  • Listare
  • Partajare pe Tumblr
  • Pocket
  • Telegram
  • WhatsApp

Apreciază:

Apreciere Încarc...
← Articole mai vechi

Articolele sunt pamflete si trebuie tartate ca atare

PRIMA PAGINA

TRANSLATE

INFO

ARAD
FALEZA MURESULUI
075 157 5379
NON -STOP
turmyhebdo@yandex.com

Follow me on Twitter

Twiturile mele

ALTE RETELE DE SOCIALIZARE

  • GOOGLE +
  • TUMBLR
  • LINKEDIN
  • ODNOKLASSNIKI
Follow TURMY HEBDO on WordPress.com

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

TURMY HEBDO

Patriarhul Daniel a canonizat un pokemon la Putna

Patriarhul Daniel a canonizat un pokemon la Putna

   Mare sărbătoare la Mănăstirea Putna, unde patriarhul Daniel l-a canonizat pe pokemonul Iacob. Acesta a fost descoperit de un grup de copii ce jucau Pokemon Go lângă mormântul lui Ștefan cel Mare. Copiii intenționau să-l vâneze, dar pokemonul Iacob le-a spus: “N-aveți credință !”    Atunci copiii le-au spus straețului și călugărilor despre marea minune, […]

Tradiții culturale luxemburgheze: junkerizarea chelului

Tradiții culturale luxemburgheze: junkerizarea chelului

   Schimb cultural în Parlament cu președintele Comisiei Europene, Jean Claude Junker, care le-a împărtășit parlamentarilor români multe din obiceiurile și tradițiile culturale luxemburgheze.    Cum a intrat în clădirea Parlamentului, Jean Claude Junker l-a lovit cu pumnul pe Tăriceanu, președintele Senatului, și i-a tras o palmă peste obraz lui Dragnea. D-l Junker a precizat […]

Love story: Macron și baba

Love story: Macron și baba

   Povestea începe încă de pe vremea când Macron se juca cu lopățica în nisip pe plajă. Era o zi torida și Macron se odihnea sub umbreluță. Parcă ar face o baie… In acel moment se auzi o voce stridentă de femeie: – Semințe ! Albe, negre, bune, prăjite ! Ia semințe, neamule !   […]

Circ solemn în Parlament

Circ solemn în Parlament

   Ședință solemnă în Parlament cu ocazia Zilei Europei. La microfon parlamentarul PSD Bacalbașa. Cu un aer sobru, Bacalbașa spune despre o colega din Parlament că “dacă mai dă cu labele, riscă să facă fractură”. Aceasta era o acuzație nefondată și complet gratuită, căci colega parlamentară nu dădea deloc cu labele, ci sărea cu picioarele […]

Teleenciclopedia: gândacul polițist de Teleorman

Teleenciclopedia: gândacul polițist de Teleorman

   Gândacul polițist de Teleorman este o insectă din ordinul tablagiilor, care trăiește prin secțiile de poliție din Teleorman, hrănindu-se în special cu rapoarte, plângeri și sesizări, pe care le citește mai întâi din scoarță în scoarță și le avizează favorabil sau nefavorabil, funcție de natura lor. Preferă secțiile de poliție cu activitate sporadică, unde […]

Bătălia de la Eurovision. Alex Florea a căzut de pe tun și e rănit

Bătălia de la Eurovision. Alex Florea a căzut de pe tun și e rănit

   In marea luptă ce se dă pe scena Eurovisionului de la Kiev s-a consumat deja prima bătălie, în care reprezentatul României, Alex Florea, a căzut de pe tunul instalat pe scenă, tun ce face parte din decorul și arsenalul de show al delegației României la această competiție.    Alex Florea (25 de ani), reprezentantul […]

Vechea dileală: lupul Ghiță, capra Udrea și marinarul varză

Vechea dileală: lupul Ghiță, capra Udrea și marinarul varză

   Cică un țăran avea o capră, o varză și un lup pe care trebuia să-i treacă peste o punte îngustă. Cum nu putea trece decât câte unul deodată, a dus întâi capra – lăsand lupul cu varza, apoi  a dus lupul și s-a întors înapoi cu capra, a dus varza și, la urmă, capra […]

După mutarea steagului Marii Britanii, Iohannis vrea să lărgească și Canalul Mânecii

După mutarea steagului Marii Britanii, Iohannis vrea să lărgească și Canalul Mânecii

  Gest incredibil al președintelui Iohannis la conferința de presă pe care a ținut-o cu ocazia summit-ului dedicat Brexit-ului. In timp ce vorbea, Iohannis a îndepărtat steagul Marii Britanii de lângă cel al UE, fapt ce a provocat indignarea internauților britanici care au calificat gestul președintelui României drept  “meschin” și s-au întrebat “cine e acest […]

Ciobanii din Togo și distrugătorul rusesc

Ciobanii din Togo și distrugătorul rusesc

  Mai mulți ciobani din Togo, țara aflată în Africa ecuatorială, au venit în transhumanță în România, unde au iernat cu oile pe câmpiile înzăpezite ale Bărăganului. De mulți ani bacii togolezi obișnuiesc să vină iarna pe plaiurile mioritice, căci la ei vara e deosebit de caldă, iar iarna numa’ plouă încontinuu, că ajung bietele […]

Sclavi pe plantație. Viața fericită a românilor din Sicilia

Sclavi pe plantație. Viața fericită a românilor din Sicilia

Mulți români au plecat la lucru în Sicilia, în special în agricultură, atrași de salariul așa-zis mare și condițiile de muncă și viață așa-zis idilice. Sicilia este o mare insulă în sudul cizmei italiene, iar ceea ce-o caracterizează cu prisosință și-o reprezintă este… Mafia ! Sicilia este leagănul și terenul propice de manifestare a acestei […]

COMENTARII RECENTE

Niko Crow la Popeye Pârț și colonelul …
Pavianul Cu Mantie la Senzațional ! Un bebeluș a găs…
imaginarycoffee la Sclavi pe plantație. Viața fer…
doramay64 la Sclavi pe plantație. Viața fer…
Niko Crow la Sclavi pe plantație. Viața fer…
papagigli la Love story: Macron și bab…
doramay64 la Love story: Macron și bab…
joculdeavatiascunsel… la Love story: Macron și bab…
Niko Crow la Love story: Macron și bab…
Niko Crow la Cu Binomul la psihiatru

TURMY HEBDO

O zi neagră

O zi neagră

Ca să scap de gura neveste-mi, am tulit-o dis-de-dimineată pe lac, la pescuit.N-am reușit să prind mare lucru, nici măcar banalul peștișor de aur… Ba, din contră, peștii se învățaseră să-mi mănânce râmele fără să se agațe, iar apoi, ca sa-mi facă în ciuda, făceau tumbe de bucurie pe deasupra apei…  Mi-a cam pierit pofta […]

Moroșteața

Moroșteața

Pentru un orășean, viața la țară pare idilică, paradisiacă…  Natură, aer curat… Așa o fi, nu zic ba. Asta dacă n-ar fi strigoii…  Da’ nu atât de morții care se fac strigoi le e frică celor de la țara, cât mai ales de moroștețe;  astea-s niște duhuri care intra in animale, cel mai adesea in […]

TURMY HEBDO

BANCUL ZILEI – Soțul meu e Superman

BANCUL ZILEI – Soțul meu e Superman

Soțul ajunge acasă la 5 dimineața. Nevasta: – Unde ai fost, Superman ? – Păi, să vezi, am fost cu niște clienți în oraș. – Și ai stat cu ei până la 5 dimineața ? – Păi, da, am reușit să obțin un contract și… – Și după aia ce-ai mai făcut, Superman ? – […]

BANCUL ZILEI – Un aliment foarte toxic

BANCUL ZILEI – Un aliment foarte toxic

Un nutriționist se adresează participanților la o conferință: – Nu aveți idee cât de distrugătoare sunt pentru organism unele alimente: carnea este toxică, alcoolul nu este bun, cafeaua este asemeni unui drog. Dar există ceva care este mai toxic decât toate acestea la un loc. Imi poate spune cineva care este acel aliment care, după […]

O înmormântare ciudată

O înmormântare ciudată

   Un bărbat lua micul dejun dimineața, când vede trecând pe stradă o procesiune de înmormântare foarte neobișnuită.    Un sicriu negru, mare era urmat la câțiva pași de un alt sicriu negru și mare.    In spatele celui de-al doilea sicriu mergea un bărbat solitar cu un imens câine pitbull ținut în lesă. In […]

BANCUL ZILEI – Cu nevasta la vânătoare

BANCUL ZILEI – Cu nevasta la vânătoare

    Soția, supărată că soțul e plecat cu zilele de acasă la vânătoare, îi cere insistent acestuia să o ia și pe ea să vadă ce pasiuni poate naște acest sport sângeros.    Soțul o așează la locul de pândă și-i face instructajul: – Când vezi vânatul, ridici pușca, iei linia de ochire și […]

BANCUL ZILEI – Detectorul de minciuni

BANCUL ZILEI – Detectorul de minciuni

   Un om se întoarce de la serviciu cu un detector de minciuni. Fiul său de 12 ani vine de la școală cu două ore mai târziu decât normal. – Unde ai fost până acum ? întrebă tatăl. – La bibliotecă, să pregătesc un referat. Robotul se îndreaptă spre el și îi trage o palmă. […]

BANCUL ZILEI – Stewardesa

BANCUL ZILEI – Stewardesa

Două tipe, seara târziu pe o stradă… O patrulă de jandarmi le oprește. Șeful patrulei: – Bună seara, actele la control, vă rog ! Una dintre tipe răspunde: – Știți, sunt stewardesă, tocmai ce am sosit din voiaj și acum merg repede acasă să fac un duș, să mă schimb, pentru ca am fost anunțată […]

BANCUL ZILEI – Aventurile unui spermatozoid bătrân

BANCUL ZILEI – Aventurile unui spermatozoid bătrân

   Era odată un spermatozoid bătrân și înțlept, trecut prin multe. De fiecare dată când trebuiau să alerge la țintă, îi întrecea pe toți. Intr-o zi, un spermatozoid ciumeg, nedumerit, se duce să ceară sfatul bătrânului: – Cum faci tu, măi, moșule, de ajungi mereu primul ? Oricât încercăm noi, ăștia mai în putere, să […]

BANCUL ZILEI – Fantoma cu Ochii Albi

BANCUL ZILEI – Fantoma cu Ochii Albi

  Bulă în Vestul Sălbatic. Ajunge el pe înserat într-un orășel prăpădit, trage la singurul hotel și, mort de oboseală, cere o cameră. – Domnule, nu mai avem decât o singură cameră, dar este bântuită, după miezul nopții, de Fantoma cu Ochii Albi. – Dă-o dracului de fantomă, virează-mi cheia și lasă gura ! – […]

BANCUL ZILEI – Acuzatul homosexual

BANCUL ZILEI – Acuzatul homosexual

 La tribunal e judecat un homosexual care a violat o călugăriță. Judecătorul: – Acuzat, ești homosexual, îți plac bărbații, nu femeile, ce-ai avut cu sărmana călugăriță ? – Domnule judecător, îmi plac bărbații, dar știți… eu când am văzut-o din spate am crezut că-i Zoro…     

BANCUL ZILEI – Polițistul și momeala

BANCUL ZILEI – Polițistul și momeala

  Un polițist dă târcoale unui bar, unde se consuma mult alcool, în scopul de a prinde ceva șoferi piliți. Un client al barului iese, se împiedică și începe să-si caute cheile vreo cinci minute. După ce le-a găsit, se târăște și le încearcă la vreo patru-cinci mașini, până ce o găsește pe a lui.  […]

TURMY HEBDO

EDITORIAL – Turmy Hebdo pleacă la drum

EDITORIAL – Turmy Hebdo pleacă la drum

  Să te apuci de treabă la un blog umoristic nu-i deloc treabă ușoară.Nu că piața ar fi invadată de site-uri umoristice de succes, da’ nu e deloc ușor să ai și haz… Bun… Deci Turmy Hebdo pleacă la drum. Da’ cine dracu’ e Turmy Hebdo ? Turmy Hebdo se vrea, cum am mai spus, […]

My Community

LISTA ARTICOLE

  • Patriarhul Daniel a canonizat un pokemon la Putna mai 15, 2017
  • Tradiții culturale luxemburgheze: junkerizarea chelului mai 13, 2017
  • Love story: Macron și baba mai 11, 2017
  • Circ solemn în Parlament mai 9, 2017
  • Teleenciclopedia: gândacul polițist de Teleorman mai 7, 2017
  • Bătălia de la Eurovision. Alex Florea a căzut de pe tun și e rănit mai 4, 2017
  • Vechea dileală: lupul Ghiță, capra Udrea și marinarul varză mai 2, 2017
  • După mutarea steagului Marii Britanii, Iohannis vrea să lărgească și Canalul Mânecii aprilie 30, 2017
  • Ciobanii din Togo și distrugătorul rusesc aprilie 28, 2017
  • Sclavi pe plantație. Viața fericită a românilor din Sicilia aprilie 26, 2017
  • Senzațional ! Un bebeluș a găsit un polițist într-un tomberon. După 25 de ani s-a hotărât să spună totul aprilie 24, 2017
  • Scandalul Nasty: 10 ani de pușcărie pentru o „ciocolată cu lapte” aprilie 22, 2017
  • Popeye Pârț și colonelul trădător aprilie 21, 2017
  • Cum să fentezi impozitul pe gospodărie. Ghid practic aprilie 19, 2017
  • Purcoiul de bani al lui Andrei Pleșu aprilie 18, 2017
  • Eternul și fascinantul Brebu luptă cu CTP aprilie 16, 2017
  • Frumoase tradiții si obiceiuri de Paște aprilie 15, 2017
  • SENZAȚIONAL ! Filmul capturării lui Ghiță aprilie 14, 2017
  • Impozitul pe gospodărie pe înțelesul tuturor aprilie 13, 2017
  • Secretul mutării Angelei Similea în America aprilie 12, 2017
  • Genial ! S-a introdus taxa pe umbră aprilie 11, 2017
  • Patimile paiaței Pleșu aprilie 10, 2017
  • Cu Binomul la psihiatru aprilie 9, 2017
  • După Siria, Trump bombardează și sconcșii din Alaska aprilie 7, 2017
  • Big Bang-ul patriarhului Daniel aprilie 5, 2017
  • Un urs protestează pe autostrada Lugoj – Deva aprilie 3, 2017
  • Raportul lui Tudorică fară Frică martie 30, 2017
  • Senzațional ! Naționala a obținut primul out din calificări martie 27, 2017
  • Liiceanu și gogoașa transcendentală martie 26, 2017
  • Psihiatrul nebun se întoarce martie 24, 2017
  • Mireasa sedusă și abandonată martie 22, 2017
  • LULUȚA ALBASTRĂ – Un nou joc al DNA-ului martie 19, 2017
  • Senzațional ! – Fugarul Ghiță se ascunde în Kosovo martie 18, 2017
  • O zi neagră martie 17, 2017
  • Cu Constituția pe Constituție călcând martie 16, 2017
  • Adevărul – Elodia a fost la mitingul din Piața Victoriei martie 15, 2017
  • Elodia a fost zărită la mitingul din Piața Victoriei martie 14, 2017
  • SURPRIZA – Dupa box, Andreea Marin s-a apucat si de barbut martie 13, 2017
  • RĂZBOIUL TINICHELELOR – Intoarcerea terminatorilor statului de drept martie 11, 2017
  • Invidia în alb a lui Miky Tonta martie 10, 2017
  • Sondaj: credeți că Guvernul ar trebui să-i dubleze neuronul lui Popescu ? martie 9, 2017
  • FOCUS – Să ne cutremurăm cu Moise Guran martie 7, 2017
  • FOCUS – Schimbarea la față a măicuței Udrea martie 5, 2017
  • CHESTIUNEA – In sfârșit, vin salvatorii martie 3, 2017
  • CHESTIUNEA -Știrbitura carteziană februarie 28, 2017
  • HOROSCOPUL PAPUAȘ februarie 28, 2017
  • FOCUS – Maneaua de 100 000 de dolari a lui Florin Salam februarie 27, 2017
  • FOCUS – Robotul Curiosity Rover a descoperit o moaștă pe Marte februarie 26, 2017
  • CHESTIUNEA – Festivalul bi-lanțului DNA februarie 24, 2017
  • POVESTEA – Moroșteața februarie 22, 2017
  • CARICATURA ZILEI – Descoperirea lui Ghita februarie 22, 2017
  • CHESTIUNEA – Apelul procurorului Portocala catre natiune februarie 20, 2017
  • EDITORIAL – Turmy Hebdo pleaca la drum februarie 20, 2017

ARHIVA

  • mai 2017
  • aprilie 2017
  • martie 2017
  • februarie 2017

Articolele sunt pamflete si trebuie tratate ca atare

f cenzura
prima-pagina

INFO

Arad, Romania
Faleza Muresului
Tel: 075 157 5379
turmyhebdo@yandex.com

Follow me on Twitter

Twiturile mele

ALTE RETELE DE SOCIALIZARE

  • GOOGLE +
  • TUMBLR
  • LINKEDIN
  • ODNOKLASSNIKI
Follow TURMY HEBDO on WordPress.com

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Articole recente

  • Patriarhul Daniel a canonizat un pokemon la Putna
  • Tradiții culturale luxemburgheze: junkerizarea chelului
  • Love story: Macron și baba
  • Circ solemn în Parlament
  • Teleenciclopedia: gândacul polițist de Teleorman
  • Bătălia de la Eurovision. Alex Florea a căzut de pe tun și e rănit
  • Vechea dileală: lupul Ghiță, capra Udrea și marinarul varză
  • După mutarea steagului Marii Britanii, Iohannis vrea să lărgească și Canalul Mânecii
  • Ciobanii din Togo și distrugătorul rusesc
  • Sclavi pe plantație. Viața fericită a românilor din Sicilia

Comentarii recente

Niko Crow la Popeye Pârț și colonelul …
Pavianul Cu Mantie la Senzațional ! Un bebeluș a găs…
imaginarycoffee la Sclavi pe plantație. Viața fer…
doramay64 la Sclavi pe plantație. Viața fer…
Niko Crow la Sclavi pe plantație. Viața fer…
papagigli la Love story: Macron și bab…
doramay64 la Love story: Macron și bab…
joculdeavatiascunsel… la Love story: Macron și bab…
Niko Crow la Love story: Macron și bab…
Niko Crow la Cu Binomul la psihiatru
Aldus la Patriarhul Daniel a canonizat…
Turmy Hebdo la Love story: Macron și bab…
Anonim la Love story: Macron și bab…
Turmy Hebdo la Bătălia de la Eurovision. Alex…
Larry Freddy la Bătălia de la Eurovision. Alex…

TOATE ARTICOLELE

  • Patriarhul Daniel a canonizat un pokemon la Putna mai 15, 2017
  • Tradiții culturale luxemburgheze: junkerizarea chelului mai 13, 2017
  • Love story: Macron și baba mai 11, 2017
  • Circ solemn în Parlament mai 9, 2017
  • Teleenciclopedia: gândacul polițist de Teleorman mai 7, 2017
  • Bătălia de la Eurovision. Alex Florea a căzut de pe tun și e rănit mai 4, 2017
  • Vechea dileală: lupul Ghiță, capra Udrea și marinarul varză mai 2, 2017
  • După mutarea steagului Marii Britanii, Iohannis vrea să lărgească și Canalul Mânecii aprilie 30, 2017
  • Ciobanii din Togo și distrugătorul rusesc aprilie 28, 2017
  • Sclavi pe plantație. Viața fericită a românilor din Sicilia aprilie 26, 2017
  • Senzațional ! Un bebeluș a găsit un polițist într-un tomberon. După 25 de ani s-a hotărât să spună totul aprilie 24, 2017
  • Scandalul Nasty: 10 ani de pușcărie pentru o „ciocolată cu lapte” aprilie 22, 2017
  • Popeye Pârț și colonelul trădător aprilie 21, 2017
  • Cum să fentezi impozitul pe gospodărie. Ghid practic aprilie 19, 2017
  • Purcoiul de bani al lui Andrei Pleșu aprilie 18, 2017
  • Eternul și fascinantul Brebu luptă cu CTP aprilie 16, 2017
  • Frumoase tradiții si obiceiuri de Paște aprilie 15, 2017
  • SENZAȚIONAL ! Filmul capturării lui Ghiță aprilie 14, 2017
  • Impozitul pe gospodărie pe înțelesul tuturor aprilie 13, 2017
  • Secretul mutării Angelei Similea în America aprilie 12, 2017
  • Genial ! S-a introdus taxa pe umbră aprilie 11, 2017
  • Patimile paiaței Pleșu aprilie 10, 2017
  • Cu Binomul la psihiatru aprilie 9, 2017
  • După Siria, Trump bombardează și sconcșii din Alaska aprilie 7, 2017
  • Big Bang-ul patriarhului Daniel aprilie 5, 2017
  • Un urs protestează pe autostrada Lugoj – Deva aprilie 3, 2017
  • Raportul lui Tudorică fară Frică martie 30, 2017
  • Senzațional ! Naționala a obținut primul out din calificări martie 27, 2017
  • Liiceanu și gogoașa transcendentală martie 26, 2017
  • Psihiatrul nebun se întoarce martie 24, 2017
  • Mireasa sedusă și abandonată martie 22, 2017
  • LULUȚA ALBASTRĂ – Un nou joc al DNA-ului martie 19, 2017
  • Senzațional ! – Fugarul Ghiță se ascunde în Kosovo martie 18, 2017
  • O zi neagră martie 17, 2017
  • Cu Constituția pe Constituție călcând martie 16, 2017
  • Adevărul – Elodia a fost la mitingul din Piața Victoriei martie 15, 2017
  • Elodia a fost zărită la mitingul din Piața Victoriei martie 14, 2017
  • SURPRIZA – Dupa box, Andreea Marin s-a apucat si de barbut martie 13, 2017
  • RĂZBOIUL TINICHELELOR – Intoarcerea terminatorilor statului de drept martie 11, 2017
  • Invidia în alb a lui Miky Tonta martie 10, 2017
  • Sondaj: credeți că Guvernul ar trebui să-i dubleze neuronul lui Popescu ? martie 9, 2017
  • FOCUS – Să ne cutremurăm cu Moise Guran martie 7, 2017
  • FOCUS – Schimbarea la față a măicuței Udrea martie 5, 2017
  • CHESTIUNEA – In sfârșit, vin salvatorii martie 3, 2017
  • CHESTIUNEA -Știrbitura carteziană februarie 28, 2017
  • HOROSCOPUL PAPUAȘ februarie 28, 2017
  • FOCUS – Maneaua de 100 000 de dolari a lui Florin Salam februarie 27, 2017
  • FOCUS – Robotul Curiosity Rover a descoperit o moaștă pe Marte februarie 26, 2017
  • CHESTIUNEA – Festivalul bi-lanțului DNA februarie 24, 2017
  • POVESTEA – Moroșteața februarie 22, 2017
  • CARICATURA ZILEI – Descoperirea lui Ghita februarie 22, 2017
  • CHESTIUNEA – Apelul procurorului Portocala catre natiune februarie 20, 2017
  • EDITORIAL – Turmy Hebdo pleaca la drum februarie 20, 2017

Arhive

TURMY HEBDO

EDITORIAL – Turmy Hebdo pleacă la drum

  Să te apuci de treabă la un blog umoristic nu-i deloc treabă ușoară.Nu că piața ar fi invadată de site-uri umoristice de succes, da’ nu e deloc ușor să ai și haz… Bun… Deci Turmy Hebdo pleacă la drum. Da’ cine dracu’ e Turmy Hebdo ? Turmy Hebdo se vrea, cum am mai spus, […]

TURMY HEBDO

Liiceanu și gogoașa transcendentală

După cum bine mă cunoașteți din polemica mea filozofica cu Floricica Dansatoarea, sunt marele filosof Gabriel Liiceanu și, dacă Nietzsche obișnuia să umble prin piețele publice cu o torță aprinsă în plina zi, spunând că e în căutarea lui Dumnezeu, eu umblu cu gogoși prin Parlamentul European și spun că relev adevărul…  Am gogoși de […]

Senzațional ! – Fugarul Ghiță se ascunde în Kosovo

In ultimele zile au circulat tot felul de zvonuri și știri false despre fugarul Ghiță care, chipurile, s-ar ascunde în Serbia. Toate s-au dovedit false, iar oficina de propagandă a Binomului, Hot News, s-a compromis încă o dată, dovedindu-se o fițuică micinoasă de împroșcat cu fake news. Turmy Hebdo a reușit, prin eforturile extraordinare ale […]

Cu Constituția pe Constituție călcând

Când corupții și penalii, reprezentați de hienele lor politice, sprijiniți de Curtea Constituțională, ies din scorburile și cloacele în care colcăie fărdelegea, mita, traficul de influiență și pestilențiala corupție, apare Arhnghelul Luptei Anticorupție, Codruța cea Castă, adevărata și precurata sfânta fecioară pururea nedezvirginata care, cu sabia și cătușele DNA-ului într-o mâna, cu serviciul secret de informații, […]

Invidia în alb a lui Miky Tonta

Băi, ce bun prim-ministru am fost io ! Ce frumos mai conduceam… trotineta, că io-s pilot de curse. Vrrr ! Vrrr ! Bum-bum-bum ! Zrrrr !… Da’ și țara… Cel mai bun prim-ministru din istoria țării am fost. Ce-am mai mărit la pensii și salarii ! V-am făcut și reactoare nucleare made in China  și-aș […]

Sondaj: credeți că Guvernul ar trebui să-i dubleze neuronul lui Popescu ?

Bună ! Sunt CTP, majoritatea mă cunoașteți de când apar pe sticlă unde fac mutra aia incrâncenată cu care sperii copiii care nu se culcă devreme seara. Da’ nu aparițiile televizate mă caracterizează cu prisosință, ci proza științifico-fantastică pe care o scriu la o fițuica care se cheamă Republica, un cotidian plicticos și searbăd ca […]

In sfârșit, vin salvatorii

Dragă alegătorule, te-au tot fraierit politicienii de 27 de ani incoace. I-ai tot votat, iar ei te-au tot furat. Noaptea, ca hoții… sau ziua, in amiaza mare, ca tâlharii.  Dar acum s-a terminat cu necazurile tale. Vremurile de suferință si umilința s-au terminat. Bucura-te, alegatorule ! In sfârșit, ai cu cine… Au venit salvatorii tăi. […]

Știrbitura carteziană

Bună ! Sunt Gabriel Liceeanu. Mi se spune Liceeanu deoarece imi place să merg deseori prin liceele din oraș, unde găsesc multi filosofi ca mine cu care joc table in recreație. Nu m-aș fi deranjat să scriu aici aceste rânduri, căci aveam de discutat cu Pleșu despre Noica și Cioran, da’ cuvintele Floricicai Dansatoarea de […]

Festivalul bi-lanțului DNA

Mare bairam la bilanțul DNA, unde s-au comemorat mărețele realizări de anul trecut ale acestei instituții. Bâlciul a inceput in uralele entuziaste ale unor manifestanți gălăgioși, aflați in fața sediului DNA, care i-au intâmpinat pe participanții la ceremonie cu cuvinte de laudă și incurajare, cum ar fi: “Huo, demisia !” și “DNA, fără cucuvea !”. […]

Apelul procurorului Portocala catre natiune

Bună ! Sunt procurorul Portocală, mă știți doar că-s procuror  – să moara dușmanii mei ! -, da’ nu e adevărat nimic din ce-au spus bagabonții ăia pe la TV despre mine, că dacă-i făceam morală procurorului general, o făceam doară spre indreptarea păcătosului… că mă jur că-i o zdreanță ordinară și-un bagabont, și i-am […]

TURMY HEBDO

Transport la standarde europene: Primaria Arad a dotat stațiile de tramvai cu dormitoare

   După construirea Golden Gate-ului pietonal către Ștrandul Neptun și atribuirea într-o veselie de contracte fără licitație, Primăria Arad, reprezentată de onor dom’ primar Falcă, a mai  venit cu o inițiativă lăudabilă: dotarea stațiilor de tramvai cu dormitoare.    Astfel, călătorul obosit să tot aștepte un tramvai numit Dorință va avea posibilitatea să tragă un […]

Cheloo suspendat

   Solistul trupei Paraziții, Cătălin Ștefan Ioan, cunoscut sub numele de scenă Cheloo, a ajuns la o înțelegere cu procurorii DIICOT care-l cercetează într-un dosar de trafic de droguri de mare risc și va primi doar închisoare doi ani cu suspendare.    Astfel, Cheloo va trebui să stea doi ani cocoțat pe o frânghie întinsă la 200 de metri […]

Legenda bancherului Manole

Pe la BNR în jos, In buncărul gros, Bancherul Manole trece Cu tovarăși zece: Nouă funcționari mari, Hoți și tâlhari Și bancherul Manole – zece, Care-i și întrece. La seif merg ca nababii Să-și numere banii. Funcționarii-i grăbea, Teancul creștea Și mereu număra… Dar oricât număra, Noaptea banii dispărea…  A doua noapte iar, A treia […]

Psihiatrul nebun se întoarce

Bună ! Sunt Delia Podea, cea mai mare psihiatriță din Arad, Bihor, din vestul, sudul și nordul țării. Am fost oleacă plecată prin tribunale, unde m-au judecat în ședințe secrete, că nu trebuie ca prostimea să știe cât de mult a fost implicat SRI-ul și Băsescu în treaba mea…  Așa. Acum, nebunilor, căscați bine ochii […]

Mireasa sedusă și abandonată

  Măi, ce curvă e lumea asta ! Când eram prim-ministru toți făceau coadă la mine, care mai de care mă pețeau toată ziulica să intru în partidele lor… “Cioloșe, nu vii la PNL ?      Hai, că te facem președinte !”   Niște mincinoși ! După alegeri, m-am dus și eu la ei, așa […]

LULUȚA ALBASTRĂ – Un nou joc al DNA-ului

Dat fiind succesul colosal al jocului “Balena albastră” prin țările spațiului exsovietic, în care numeroși tineri și-au pierdut mințile și-au ajuns la sinucidere, DNA-ul nu catadicsește să se lase mai prejos și lansează jocul de societate “Luluța albastră”, un joc în care poți deveni denunțător profesionist sau, după caz, poți ajunge chiar să fii arestat. […]

ADEVĂRUL – Elodia a fost la mitingul din Piața Victoriei

După știrea publicată ieri, aceea că Elodia a participat la mitingul din Piața Victoriei, nimeni nu ne-a crezut. Toată lumea de pe Facebook și-a bătut joc de noi și ne-a luat la mișto, de parcă eram negri…  Nimeni n-a stat o clipă să se întrebe dacă proștii ăștia de la Turmy Hebdo au totuși dreptate… […]

SENZAȚIONAL ! Elodia a fost zărită la mitingul din Piața Victoriei

O informație surprinzătoare ne-a parvenit la redacție, una incredibilă și năucitoare: Elodia, cea pe care polițistul Cioacă a ucis-o, s-ar afla printre manifestanții din Piața Victoriei. Ne-am deplasat de urgență la fața locului, deși oarecum neîncrezători, și, după oarece căutari, am reușit s-o găsim pe Elodia. Era îmbrăcată intr-o rochie albastră și părea intr-o bună […]

SURPRIZĂ – După box, Andreea Marin s-a apucat și de barbut !

Surpriza – surpriza mare ! După șocul pe care l-a trăit de curând opinia publică mondenă aflând că zâna lor s-a apucat de box, acum aflăm cu surprindere că adorata divă se antrenează de zor la sală pentru campionatul național de barbut, unde vrea s-o învinga în finală pe contracandidata sa din lumea showbiz-ului, Mihaela […]

RĂZBOIUL TINICHELELOR – Intoarcerea terminatorilor statului de drept

Din negurile timpului, din abisul lăzii de gunoi al istoriei apare, hodorogit și prăfuit, purtând un chipiu vechi, rupt și ars de soare, cu epoleții blegiți, Terminatorul Repetent, zis Coldea Pleașcă, ce poartă in capul său, in loc de creier, un cip implantat de o bătrână yodă securistă, cavaler enkavedist de-al lui Pantiușa Bodnarenko. Terminatorul […]

TURMY HEBDO

O zi neagră

Ca să scap de gura neveste-mi, am tulit-o dis-de-dimineată pe lac, la pescuit.N-am reușit să prind mare lucru, nici măcar banalul peștișor de aur… Ba, din contră, peștii se învățaseră să-mi mănânce râmele fără să se agațe, iar apoi, ca sa-mi facă în ciuda, făceau tumbe de bucurie pe deasupra apei…  Mi-a cam pierit pofta […]

Moroșteața

Pentru un orășean, viața la țară pare idilică, paradisiacă…  Natură, aer curat… Așa o fi, nu zic ba. Asta dacă n-ar fi strigoii…  Da’ nu atât de morții care se fac strigoi le e frică celor de la țara, cât mai ales de moroștețe;  astea-s niște duhuri care intra in animale, cel mai adesea in […]

TURMY HEBDO

STOP CENZURA ! – TURMY HEBDO este cenzurat de FACEBOOK

CARICATURA ZILEI – Instigare la cenzura

CARICATURA ZILEI – Facebook si libertate de exprimare

CARICATURA ZILEI – Canibalii

CARICATURA ZILEI -Descoperirea lui Ghita

Cucuveaua mov

Linsaj mediatic

Jos Guvernul

BLOGURI URMARITE DE TURMY HEBDO

Arhive

  • mai 2017 (7)
  • aprilie 2017 (19)
  • martie 2017 (18)
  • februarie 2017 (9)

Blog la WordPress.com. Tema: Chateau de Ignacio Ricci.

Anulează

 
Încarc comentarii...
Comentariu
    ×
    loading Anulare
    Articolul n-a fost trimis - verifică adresele tale de email!
    Verificarea emailului a eșuat., te rog încearcă din nou
    Regret, blogul tău nu poate partaja articole prin email.
    Confidențialitate și cookie-uri: acest site folosește cookie-uri. Dacă continui să folosești acest site web, ești de acord cu utilizarea lor.
    Pentru a afla mai multe, inclusiv cum să controlezi cookie-urile, uită-te aici: Politică cookie-uri
    <span>%d</span> blogeri au apreciat: