Etichete

, , , , , ,

alex florea eurovision 11.jpg

   In marea luptă ce se dă pe scena Eurovisionului de la Kiev s-a consumat deja prima bătălie, în care reprezentatul României, Alex Florea, a căzut de pe tunul instalat pe scenă, tun ce face parte din decorul și arsenalul de show al delegației României la această competiție.

   Alex Florea (25 de ani), reprezentantul României cu piesa „Yodel it !”, împreună cu solista Ilinca Băcila (18 ani) sunt la prima lor participare la Eurovision, piesa fiind bine cotată în topurile alcătuite pentru acest concurs.

   Martorii oculari la accidentul lui Alex povestesc că acesta a vrut să se urce pe tun, în timp ce „yodeliza”, însă s-a speriat și el de falsurile pe care le trăgea, sau mai degrabă tunul s-a speriat – încă nu e sigur -, și-a alunecat de pe afetul tunului, rănindu-se la mână și având nevoie de îngrijiri medicale la spitalul din apropiere. 

   Cel mai mult de suferit a avut însă bietul tun, Alex distrugându-i afetul în cădere. Acesta n-a mai putut fi dres la fața locului, așa că a fost trimis în țară, la studiourile TVR pentru reparații.

   In caz ca tunul nu va putea fi reparat până la începutul competiței, ce se desfășoară între 9 – 13 mai la Kiev, Ucraina, se va folosi un cal alb, pe care Alex va trebui sa-l călărească în timpul reprezentației. Intre timp, Alex ia lecții de călărit de la partenera sa, Ilinca Băcilă, cu care se antrenează de zor.

   Unii martori la incident sunt de părere ca tunul ar fi fost sabotat de niște concurenți invidioși pe show-ul delegației României, așa că ar fi băgat bețe în roțile tunului chiar în timp ce Alex  „yodeliza”… 

   Nu este deloc exclusă această ipoteză, foarte probabil că reprezentanții Rusiei să fi făcut această treabă, crezând că ucrainienii se pregătesc de război cu ei pentru Crimeea și Donbas.

   Oricare ar fi fost natura incidentului, reprezentanții României sunt hotărâți să aducă un tun adevărat, din oțel masiv – să nu se mai strice – , și cu detectoare de rachete pentru preîntâmpinarea viitoarelor acte de sabotaj. De altfel, membrii delegației României spun că în timpul spectacolului din tun se vor trage salve adevărate, spectatorii fiind rugați să-și aducă căști antifonate și să se ghemuiască sub scaune.

   Astfel, se speră ca show-ul României sa fie unul grandios, astfel încat să-i batem pe toți ceilalți concurenți la capitolul spectacol, că de la yodelizare nu se așteaptă nimeni la mare lucru. Așa, dacă tot nu știm să cântăm, barem să tragem cu tunu-n ei !

Ramona Moroiu
Anunțuri